ALIMENTAŢIE SĂNĂTOASĂ, ACASĂ DAR ŞI LA GRĂDINIŢĂ
PRIN METODE DE BUNE
PRACTICI.
O persoană sănătoasă trăieşte în
armonie cu sine, cu semenii, cu mediul înconjurător.
Drepturile copilului:
,,Familia constituie elemental fundamental al
societăţii.
Ea ocroteşte copilul şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii.” (Declaraţia
Universală a Drepturilor omului, art. 1)
Educaţia pentru sănătate reprezintă
o verigă a educaţiei pentru societate. Sănătatea nu înseamnă absenţa bolii, ci
un mod de viaţă echilibrat. Deprinderile elementare de igienă trebuie imprimate
din fragedă vârstă pentru a pătrunde cât mai adânc în modul de viaţă cotidian.
Optimizarea activităţilor de educaţie pentru sănătate se poate realiza şi prin folosirea
proverbelor şi zicătorilor, în cadrul activităţilor de lectură după imagini,
poveşti, povestiri, basme, precum şi diferite situaţii adaptate programului
zilnic desfăşurat în grădiniţă. Multe proverbe şi zicători pot fi adaptate unor
situaţii ivite prin activităţile practice, artistico-plastice făcându-se
referiri la modul cum au lucrat, cum s-au comportat.
GHICITORI
Te
consultă şi-ţi prescrie Mărul, para ,şi
căpşuna
Potrivita
doctorie
Piersica, cireaşa, pruna
Cum să nu
fi bucuros Strugurele cel zemos,
Când te
face sănătos (medicul.) Pepenele cel
gustos,
Împreună au un nume,
Ştiţi voi care e anume? (fructe)
O altă metodă de abordare
in cadrul activităţilor de Educaţie pentru sănătate o constituie jocurile
didactice, convorbirile, textele literare, cântecele, jocurile de rol,
activităţile interdisciplinare, concursurile cu teme de sănătate, imaginile
ppt, activitaţi integrate, dramatizări etc.
Jocuri: Spune la ce foloseşte,
Săculeţul cu surprize, De-a cofetarii, De-a
brutarii, La dentist, La spital.
Texte literare:Murdărica, Ce-i bine şi ce-i rău?, Praful –Fl.
Iordache, Maricica de Luiza Vlădescu, Iedul cu trei capre de Octav Panciu Iaşi,etc
Convorbiri: Curăţenia-mama sănătăţii, Microbii-duşmanii noştrii, Minte
sănătoasă în corp sănătos. Ce mâncăm , cum mâncăm?
Cântece: A plecat mama la
piaţă,
Batista.
Activitaţi practice constituite din următoarele exemple: Ştim să primim musafiri?, La ziua unui
coleg, Arănjăm masa.
La domeniul Ştiinţă se pot realiza
jocuri didactice despre sănătate pe diverse teme de legume, fructe, etc, exerciţiu cu material individual, de
descompunere şi compunere a unui număr, fişe de lucru, labirinturi pentru copii
isteţi.
Elefănţelul curios - poveste pentru
copii.
A fost odată, demult, un elefănţel foarte curios. Într-o zi s-a trezit cu o nouă întrebare: ,,Ce mănâncă crocodilul seara?”
Aşa că a plecat prin pădure
să întrebe animalele şi s-a întâlnit cu ursuleţul şi-l întreabă:
-Ursuleţule, ce mănâncă
crocodilul seara?
-Nu ştiu, a răspuns ursuleţul, dar du-te la lac şi vei afla.
Şi a plecat mai departe elefănţelul să caute lacul .Pe
drum s-a întâlnit cu o broscuţă:
-Broscuţo, ce mănâncă
crocodilul seara?
-Nu
ştiu, a răspuns broscuţa, dar elefănţelul s-a intâlnit cu
şarpele boa:
-Şarpe, ce mănâncă
crocodilul seara?
-Nu ştiu, a răspuns
broscuţa, dar uite lacul aici, sunt sigur că vei afla răspunsul.
Tocmai atunci ieşea din apă
crocodilul. Elefănţelul s-a apropiat de el, dar nu ştia că vorbeşte chiar cu
crocodilul:
-Scuză-mă te rog, ştii
cumva ce mănâncă crocodilul seara?
Crocodilul şiret îi spune:
-Vino mai aproape să-ţi spun
la ureche să nu ne audă nimeni. Elefănţelul s-a apropiat şi crocodilul – haţ!
l-a apucat de nas, că pe vremea aia elefănţelul avea nas ca toate nasurile,
micuţ aşa ca al tău.
Şi cum se chinuia bietul elefănţel
să scape din gura crocodilului a venit repede, repede şarpele boa, care se afla
în apropiere şi a început să-l tragă pe elefănţel de coadă. Şi atâta a tras
crocodilul de nas şi şarpele boa de coadă, că până la urmă şarpele a reuşit
să-l salveze pe elefănţel, dar nasul i se întinsese atât de tare că aproape îi
atârna pe jos. Şi uite aşa, de atunci are elefănţelul trompă.
Alte
exemple practice:
Parteneriat
Educaţional pentru sănătate în colaborare cu Clinica Sante Buzău .
-Vizită
la Clinica Sante.
-Intâlnire
cu un cadru medical in incinta grădiniţei.
-Program artistic
de educaţie pentru sănătate.
-Concurs de
cunoştinţe ,,Micii sanitari”,faza pe unitate, dar şi faza judeţeană.
Sfaturi pentru a fi
sănătos:
-Spală-te pe mâini înainte de a te aşeza la masă!
-Dinţii
trebuie spălaţi după fiecare masă.
-Nu-ţi
roade unghiile, nu introduce degetele în nas, nu introduce nici un obiect în
urechi.
-Nu
împrumuta obiecte de uz personal.
-Fructele
se spală înainte de a fi consumate.
-Mănâncă
cât mai multe legume proaspete.
O metodă de fixare,
consolidare şi evaluare .
-Desenaţi
un fruct sau se dă desenul .
-Compartimentaţi-l
-Desenaţi
în fiecare compartiment, vitaminele pe care le conţine.
O altă metodă.Blazonul
–produse din grâu.
Avem
desenat un spic de grâu.
Găsiţi
împreună produsele realizate din grâu.Desenaţi sau aşezaţi imagini cu produse
obţinute din grâu.
Produse: pâine, prăjituri, covrigi,
făină, griş, fidea, macaroane, biscuiţi, etc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu